…like a rootless tree
Ce faci cand ti se goleste mintea? Cand nu mai ai ce spune ? ce faci cand realizezi ca te-ai schimbat si nu mai stii de unde ai plecat, nici nu-ti dai seama unde ai ajuns ? cand in fiecare zi crezi in altceva…si totusi niciodata in nimic ? cand incerci prea mult sa pari ceva ce nu esti, stiind cat urasti tu, de fapt, aparentele ? ce faci cand, la sfarsitul zilei, iti dai seama de o groaza de lucruri pe care iti doresti sa nu le fi facut…si totusi simti ca nu faci nimic ? ca mergi in gol…poate, daca gandesti realist, poti sa-ti spui ca acest gol inseamna doar cativa ani din adolescenta ta, ca a tuturor, ca tot ce simti tu traiesc toti la un moment dat. Insa undeva, in maruntaiele tale, ceva striga ca nu, ca esti singurul, si ca esti singur. Esti singur in acest gol de cativa ani. Si ai impresia ca dureaza pentru totdeauna si ti se face frica. Doamne, ce frica. Ce teama oribila simti. Si atunci te minti. Si apelezi iar la aparente si intri cu masca ta chinuit de frumos colorata in lumea careia ti se pare ca nu apartii. Iar dupa o vreme, cand fumul devine inecacios si alcoolul nu-si mai face efectul, te intorci intre cei patru pereti ai tai, murdar si dezamagit de tine. Si-ti dai seama ca nu mai poti spune nimic despre tine…si ca ti s-a golit mintea. E goala ; de cativa ani…incoace. 
ma pic, strici firma aici:-w ajunsei din intamplare pe aici si m`am gandit sa iti las un biletel, sub forma de comentariu. uite, daca imi aduc eu bine aminte blogul tau a fost primul blog pe care il citeam
) si stiu ca ti`am delcarat iubire vesnica posturilor tale 
) si ca un anonim incurajator de imaginatie ce sunt, mi`ar placea sa`ti mai citesc din mazgaleli, draga pic talentat! sa`mi zici la scoala cand imi vezi biletelul! semnat, pic